culturecocktail

Milan Kundera-Ignoranţa: o poveste despre emigrare şi emigranţi

In Cărţi on April 12, 2010 at 9:20 pm

Flavia Dragan

Milan Kundera le propune cititorilor, în cel de-al treilea roman scris în limba franceză, o poveste a doi emigranţi din Cehoslovacia, care se întorc acasă după căderea comunismului, în 1989. Cât din ce au lăsat în urmă vor mai găsi ei? Vor reuşi să se reintegreze?

Milan Kundera porneşte, în cartea “Ignoranţa”,  de la întrebarea: există Marea Reîntoarcere? Poate un emigrant, care s-a rupt de ţara sa aparent definitiv, neimaginandu-şi o reîntoarcere acolo, să revină şi să se identifice cu ceva ce este acum, dar care nu a fost atunci?
Irena şi Josef sunt emigranţi. Ei au plecat din Cehia, imediat dupa invazia armatei roşii, în 1968.
Cartea urmăreşte, pe două planuri care se intersectează, reîntoarcerea în ţară, după căderea comunismului, a Irenei şi pe cea a lui Josef, doi oameni pe care îi uneşte doar faptul că nu se regăsesc în ţara lăsată în urmă, în limbă, în oameni şi, mai ales, în ceea ce ei sunt acum.

Destine
În trecut, Irena şi Josef au avut o întâlnire pasageră, într-un bar, în ţară, înainte ca Irena să se căsătorească cu Martin, pentru a se elibera de sub influenţa mamei ei. Dar Irena l-a refuzat atunci pe Josef, iar întâlnirea după 20 de ani, pe aeroportul  ceh, îi dă femeii posibilitatea să trăiască un moment pe care şi l-a interzis în tinereţe.

O altă poveste de dragoste rămasă în trecut şi adusă, pentru câteva zile, în prezent, prin amintiri fugare şi incomplete este cea dintre Josef şi Milada, o fostă colegă de-ale lui Martin, soţul mort al Irenei. Milada este femeia rămasă în ţară, cercetătoare singuratică, tânjind după companie, dar neputând să o aibă. În adolescenţă, a încercat să se sinucidă din cauza unei relaţii nereuşite cu turbulentul Josef, tânărul plin de toane şi melodrame. Milada este cea care îi explică Irenei în ce lume s-a întors şi ce aşteaptă ceilalţi de la ea: compătimire şi întrebări. Nimeni, însă, n-o va întreba cum i-a fost ei viaţa, ca emigrantă.
“Mai întâi, prin dezinteresul total pentru ce trăise ea în străinătate, i-au amputat douăzeci de ani din viaţă. Acum, prin acest interogatoriu, încearcă să-i coasă vechiul trecut de viaţa ei actuală. E ca şi cum, amputându-i antebraţele, i-ar prinde palmele direct de cot, ca şi cum, amputându-i gambele, i-ar prinde tălpile de genunchi. Îngrozită de această imagine, Irena nu le poate răspunde.” (p.39)

Există o ironie amară în fiecare dintre destinele acestor oameni: Irena, văduva lui Martin, are un iubit suedez-Gustaf- care nu e interesa de trupul ei; totuşi, Gustaf face dragoste cu mama Irenei, o femeie bătrână- tipul de părinte care şi-a controlat fiica întreaga viaţă şi nu are nicio remuşcare. Cumva, Gustaf îşi legitimează actul prin faptul că el şi Irena nu mai aveau de mult relaţii sexuale, iar el era mulţumit aşa cum li se derula viaţa. În Franţa,le era bine aşa. Irena se simţea împlinită acolo. În Praga, însă, ea nu se mai identifica cu imaginea despre ea dinainte de 1968; episodul cu rochia ştearsă, comunistă, e grăitor.

Josef face dragoste o singură dată cu Irena, căreia îi înţelege tristeţea profunda, îndepărtarea de ţară şi de sine, dar la care nu se poate opri, pentru că el conştientizează că a rămâne în Cehia echivalează cu îngroparea definitivă a celor 20 de ani petrecuţi în Danemarca, ca emigrant şi pierderea soţiei sale, decedată recent. El nu poate renunţa la tot ce a avut în ţara adoptivă, iar în Cehia îl aşteaptă un frate care îl judecă pentru că a plecat, o noră care îl condamnă făţis, o lume care nu îl inţelege, dar care are pretenţia de a fi întrebată şi înţeleasă.

Pentru cei doi, mitul Marii Reîntoarceri rămâne un mit; odiseea lui Ulise, care se înapoiază în Ithaca, unde îl aştepta Penelopa, nu se materializează. Nu există o Mare Reîntoarcere. Asta înţelege Josef  în seara în care pleaca înapoi, în Danemarca. Pentru că, în Cehia, nimănui nu-i păsa de ce făcuse el timp de 20 de ani, nimeni nu-l întrebase cum e acolo sau ce fel de viaţă a dus. Iar Irena? Rămâne să descopere fiecare cititor, să judece şi s-o înţeleagă.
Şi ce e ignoranţa,  până la urmă?  “Nostalgia apare ca suferinţa provocată de ignoranţă. Eşti departe si nu stiu ce se întâmplă cu tine. Ţara mea e departe şi nu stiu ce se petrece acolo. ” (p.8), spune Milan Kundera.

“Ignoranţa” şi “Insuportabila uşurătate a fiinţei”

Criticul francez Francois Ricard, în cartea “Ultima după-amiază a lui Agnes: Un eseu asupra operei lui Milan Kundera” (2003), sugerează că, atunci când Milan Kundera scrie, îşi ia în considerare întreaga operă mai degrabă decât să-şi limiteze ideile la fiecare roman. Fiecare noua carte este o manifestare a celui mai recent stagiu al filosofiei personale a autorului. Printre aceste meta-teme se numără exilul, identitatea, viaţa dincolo de graniţe (fie că e vorba de graniţele iubirii, artei sau seriozităţii), istoria ca o continuă reîntoarcere şi plăcerea unei vieţi mai puţin “importante”.
De fapt, şi “Insuportabila uşurătate a fiinţei” abordează tema omului care nu poate fi stăpân pe destinul său, din diverşi factori. Cartea pendulează între vieţile celor două cupluri : Thomas-Tereza şi Sabina- Franz, pe fundalul Primăverii de la Praga şi Cehiei ocupate de URSS. Romanul aduce în discuţie ideea că oamenii trăiesc o singură dată şi, chiar dacă li se întâmplă ceva, acel lucru este ca şi cum nu ar fi existat vreodată. Fiecare viaţă este, în cele din urma, nesemnificativă, orice decizie e neimportantă. Întrucât deciziile nu contează, ele sunt “uşoare”; ele nu ne leagă.
Ce este comun cărţilor lui Kundera este că, undeva în fundal, apare istoria, care condiţionează destinul uman. În “Insuportabila uşurătate a fiinţei”, vieţile celor trei protagonişti, prinşi într-un tringhi amoros, sunt schimbate iremediabil de istorie: Primăvara de la Praga. Acelaşi lucru se întâmplă cu Irena şi Josef, obligaţi să-şi părăsească ţara şi să simtă înstrăinarea irecuperabilă de ceea ce purtau în suflet ca fiind acasă.
Kundera se consideră un scriitor fără mesaj. De exemplu, în “Arta Romanului”, o culegere de eseuri, Kundera rememorează un episod când un editor scandinav a ezitat să îi publice “Petrecerea de rămas-bun” din cauza mesajului aparent anti-avort pe care îl conţinea romanul. Kundera spune că nu numai că editorul s-a înşelat în descoperirea mesajului respectiv, dar “am fost încântat de neînţelegere. Reuşisem ca scriitor. Reuşisem să menţin ambiguitatea morală a situaţiei. Îmi menţinusem credinţa că esenţa romanului ca artă este ironia. Şi ironiei nu-i pasă de mesaje!”.
Milan Kundera este un scriitor ceh, care a scris atât  în limba maternă, cât şi în franceză. Este cunoscut pentru romane ca “Insuportabila uşurătate a fiinţei” şi “Gluma”. “Ignoranţa” a fost scrisă în limba franceza şi a apărut pentru prima dată în anul 2000 .
În 1985,Milan Kundera a primit Premiul Ierusalim, iar discursul său de mulţumire a apărut în colecţia de eseuri Arta Romanului. S-a zvonit, de asemenea, că a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Doi ani mai târziu, a câştigat Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură europeană. În 2000, a primit premiul internaţional Herder, iar în 2007, i-a fost oferit Premiul de Stat al Cehiei pentru Literatură.

Nota: Puteti citi fragmente din aceasta recenzie pe site-ul townportal.ro.
Cititi mai jos cateva pagini din Ignoranta.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: