culturecocktail

MUKHTAR MAI-DEZONORATA: “VIOLUL UCIDE”

In Cărţi on April 12, 2010 at 9:48 pm

Flavia Dragan

“Dezonorată”  este o carte cutremurătoare. O femeie este condamnată la un viol colectiv de sfatul satului, tribunalul jirga, care, deşi teroretic NU este deasupra justiţiei, în Pakistan este. Iar motivul este cât se poate de stupid: fratele ei, un copil de doisprezece ani,  este acuzat că a discutat cu o femeie dintr-un alt clan. Iar asta se întâmplă în 2002.

Cartea lui Mukhtar Mai sau, mai bine spus, mărturia scrisă a lui Mukhtaran Bibi, te face să te întrebi la modul cel mai serios şi mai adânc cu putinţă dacă femeia aceasta şi întâmplările prin care trece, dacă oamenii aceia din Pakistan sau dacă chiar Pakistanul există, într-adevăr, în secolul XXI.

Mukhtaran Bibi are 28 de ani, e divorţată şi predă Coranul, deşi nu ştie să scrie sau să citească. Ea a învăţat prin viu grai Cartea Sfântă a musulmanilor, pentru că femeile nu sunt trimise la şcoală în satul ei. “Mukhtar Mai” este cognomenul pe care îl primeşte de la elevele ei şi înseamnă “ stimată soră mai mare”.

Este uimitoare lupta acestei femei care nu acceptă să plece capul şi să se sinucidă, ci preferă să lupte, nu pentru că îşi doreşte să arate că femeia e egală cu bărbatul, ci pentru că i se pare corect să i se facă dreptate în ţara ei, aşa cum luptă ca să sprijine şi ca să aducă o rază de speranţă pentru fiecare femeie batjocorită în fiecare zi în Pakistan.

Este interesant că, deşi cazul a ajuns în atenţia organismelor internaţionale, în cele din urmă, agresorii lui Mukhtaran Bibi nu au fost pedepsiţi în totalitate, iar ea a decis să nu emigreze, deşi ar fi avut toate motivele să o facă. Este păzită în permanenţă de poliţie, ca să nu fie omorâtă de clanul pe care a “îndrăznit” să-l demaşte. Prin denunţarea violatorilor, ea şi familia ei sunt ameninţaţi în fiecare zi, însă Mukhtar îşi păstrează speranţa. Ea crede că, într-o zi, i se va face dreptate şi soarta femeilor pakistaneze se va ameliora.

“Adesea, greutatea sarcinii pe care mi-am asumat-o mă striveşte. Adesea, sunt sufocată de mânie. Dar niciodată nu-mi voi pierde speranţa. Viaţa mea a căpătat un sens. Nenorocirea mea s-a transformat într-un lucru folositor comunităţii.”

Mukhtar Mai este condamnată la un viol colectiv. Oripilant pentru oricine dintr-o societate civilizată, dar cât se poate de firesc pentru o parte din societăţile islamice (şi spun o parte, pentru că nu ştiu dacă acest lucru se întâmplă chiar în toate ţările musulmane). Că femeilor li se încalcă sistematic drepturile în toate ţările musulmane, că sunt privite ca inferioare bărbatului şi că el reprezintă capul lor, aceasta o ştiam, însă  este de-a dreptul izbitor să fii condamnată, doar pentru că fratele tău vorbeşte (sau nu, dupa cum vom vedea mai târziu) cu o fată, la un viol, că se aşteaptă şi este absolut firesc să te sinucizi ulterior, pentru a plăti obtuzitatea şi îngustimea enormă a acelora care îşi spun bărbaţi, dar pe care eu i-aş include ca sub-fiinţe.

“Familia a luat hotărârea în noaptea de 22 iunie 2002.

Aceasta sunt eu, Mukhtaran Bibi, din satul Meerwala, din casta ţărănească numita Gujjar şi s-a decis că eu sunt cea care trebuie să înfrunte casta superioară a neamului Mastoi, un clan alcătuit din fermieri puternici şi războinici. În numele întregii mele familii, trebuie să le cer iertare.

Iertare trebuie să le cer pentru fratele meu, Shakkur. Tribul Mastoilor îl acuza că i-ar fi “vorbit” unei fiice din clanul lor, Salma. Fratele meu are abia doisprezece ani,  pe când Salma este trecută de douăzeci de ani. Noi ştim că el n-a făcut niciun rău, însă dacă Mastoii au hotărât astfel, noi, cei din casta Gujjar, trebuie să ne supunem. Aşa este dintotdeauna.”

Dar tradiţia iertării se transformă într-un viol plin de cruzime: “ Sunt aici, desigur, şi totuşi nu sunt eu. Trupul acesta ţeapăn, picioarele moi şi fără vlagă nu sunt ale mele. Îmi  vine să leşin, să mă-nghită pământul, dar nu am răgazul necesar.  Sunt târată cu forţa, ca o capră dusă la tăiere. Mâini de bărbaţi mă înhaţă, îmi sfâşie veşmintele, îmi smulg şalul de pe cap, dar şi părul, odată cu el. Eu strig: În numele Coranului, daţi-mi drumul! Pentru numele lui Dumnezeu, daţi-mi drumul! (…)  Într-un astfel de loc, am fost violată pe pământul bătătorit dintr-un staul gol. Patru bărbaţi au tăbărât pe mine. Nu-mi dau seama cât a durat această tortură josnică. Poate un ceas, poate o noapte.”

Este admirabilă lupta lui Mukhtar, căreia i se alătură, printre organizaţii de protejare a drepturilor omului şi femeii, avocata Naseem, care o sprijină fizic şi psihic şi care se transformă în confidenta ei. Un lucru admirabil pe care Mukhtar îl face pentru comunitatea ei este construirea unei şcoli, la început doar pentru fete, apoi şi pentru băieţi, cu banii pe care îi primeşte ca ajutor pentru trauma prin care a trecut: “ Prin educaţie, vom putea face ca aceste practici barbare să fie reprimate.”  (…) Educaţia fetiţelor se poate face destul de uşor, pe când a băieţilor, care se nasc în această lume de brute şi care au ca exemplu comportamentul fraţilor lor mai mari,este o încercare cu mult mai grea. Femeile vor trebui educate, de-a lungul mai multor generaţii, pentru a înţelege că dreptatea le-a fost înapoiată şi că suferinţa şi lacrimile nu le învaţă nimic.”

În fundal, este o carte despre abuzurile de putere ale bărbaţilor, despre traficul de influenţă al triburilor bogate, despre toate umilinţele şi nenorocirile pe care le îndură femeile, asuprite prin însăşi condiţia lor, prin faptul că sunt privite ca nişte monede de schimb, ca nişte obiecte fără valoare, prin intermediul cărora bărbaţii îşi reglează conturile.

“Pentru ei, femeia nu este decât un OBIECT  aflat în posesia lor, fie pentru a se lăuda cu el, fie pentru a se răzbuna pe el. După cum le dictează orgoliul tribal, ori se căsătoresc, ori recurg la viol. Ei ştiu că O FEMEIE UMILITĂ PRIN SILUIRE NU ARE ALTĂ ALTERNATIVĂ DECÂT SINUCIDEREA.  În felul acesta, nu mai au nevoie de arme.  Violul ucide. Violul este arma cea de pe urmă. Violul serveşte pentru a umili pentru totdeauna celălat clan.”

Este şocant, barbar şi aproape ireal că într-o lume în care susţinem sus şi tare democraţia, egalitatea sexelor, drepturi pentru toţi, femeilor din Pakistan şi atâtor alte femei din întreaga lume să li se încalce sistematic drepturile şi nimeni să nu facă nimic.

Cartea lui Mukhtar Mai este o pledoarie pentru dreptate şi pentru egalitate. Este raza de speranţă care hrăneşte toate femeile asuprite din lume.

Cartea “Dezonorată” a apărut la noi în 2009. Dacă vă interesează să aflaţi mai multe despre condiţia femeii din lumea musulmană, puteţi citi cu folos Azar Nafisi, “Citind Lolita in Teheran”, carte apărută în România în 2007.
În prezent, Mukhtar Mai aşteaptă să i se facă dreptate. În 2008, ministrul Apărării i-a transmis, prin unchiul ei, să-şi retragă acuzaţiile împotriva clanului Mastoi. El i-a transmis, de asemenea, că el şi asociaţii lui nu vor permite ca instanţa (Curtea Supremă) să decidă în favoarea ei. Audierea cazului ei la Curtea Supremă se amână în continuare. Mai multe informaţii despre Mukhtar Mai puteţi citi aici.

Nota  autorului: sublinierile din texte imi apartin.

Textul se gaseste si pe site-ul townportal.com .

Cititi mai jos cateva fragmente relevante din cartea “Dezonorata”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: