culturecocktail

Posts Tagged ‘viza’

Drumul la Ambasada SUA: „M-am dus plină de speranţe şi am ieşit de acolo cu nimic”

In Social on April 12, 2010 at 7:50 pm

Drumul la Ambasada SUA: „M-am dus plină de speranţe şi am ieşit de acolo cu nimic”

                                                                                                                                                                      Realizator: Elena Cărăuşu

Moisă Alexandra este studentă în anul 3 la Facultatea de Management-Marketing din cadrul Universităţii Româno Americane. Anul trecut a vrut să plece în America prin programul Work and Travel însă şansa i-a fost refuzată din cauza unui motiv banal. „Ştie el Doamne Doamne de ce nu m-a lăsat să plec”, spune Alexandra însă dezamăgirea din urma acestei experienţe i se simte încă în glas.

Alexandra

Alexandra

Elena: De unde ai aflat de programul Work and Travel?

Alexandra: Fratele meu a fost plecat în timpul facultăţii de două ori cu acest program. În timpul masterului s-a hotărât să plece iar. După 3 interviuri a luat viza şi de 3 ani e acolo. De la el ştiam de  acest program.

Elena: De ce 3 interviuri?

Alexandra: În cazul în care eşti la master e mai complicat să primeşti viza, trebuie să fii foarte norocos şi să nimereşti interviul cu cineva care e binedispus în ziua respectivă. Pe lângă actele de la facultatea unde eşti înscris la master trebuie să le dovedeşti lor că ai motive pentru care să te întorci în ţară, cum ar fi: un loc de muncă bine plătit, o casă, o maşină, cont în bancă etc. Fratele meu nu avea decât locul de muncă, aşa că şi-a deschis propria firmă, care bineînţeles era mai mult de formă. Spaţiul firmei era reprezentat de jumătate din apartamentul părinţilor. Totul era doar pe hârtie, real activitatea firmei era nulă. Aşa a reuşit să-i păcălească.

Elena: Şi te-ai hotărât să pleci şi tu…

Alexandra: El m-a îndemnat să merg şi eu, să văd cum e şi între timp să câştig şi nişte bani. M-am gândit că ar fi mişto mai ales că aveam pe cineva acolo şi nu trebuia să-mi fac griji cu cine împart cazarea. Primul pas a fost să merg la agenţia Student Travel să întreb cam de câţi bani este vorba şi ce acte îmi trebuie. Cu banii se ajungea undeva la 600 de dolari plus banii cheltuiţi pentru actele de care aveai nevoie.

Elena: Îndeplineai condiţiile pentru înscrierea în program?

Alexandra: Condiţiile le îndeplinesc mai toţi participanţii. Toţi trebuia să fim studenţi, să nu avem restanţe, media anuală să fie relativ bună şi nu în ultimul rând să ştim engleza. Interviul de la ambasadă se desfăşoară în limba engleză. O excepţie sunt studenţii din anul 1 care trebuie să aibă media de cel puţin 8. Aşa era anul trecut. Acum văd că pot să aibă şi media 7. Dacă îndeplineai aceste cerinţe erai chemat la un interviu cu reprezantanţi ai firmei organizatoare, în cazul meu Student Travel.

Elena: Cum a fost primul interviu şi cu ce speranţe ai plecat spre ambasadă?

Alexandra: Interviul de la agenţie a fost mai mult unul formal, mare lucru nu te intreba. Trebuia să ştii minimul de engleza deşi am văzut cazuri în care unii studenţi nu înţelegeau ce îi întrebau consulii. Au fost întrebari de genul: Ce universitate urmezi? Ce facultate? De unde ai aflat de acest program?Cam la ce te aştepţi când ajungi acolo? Au fost întrebări generale la care puteai să răspunzi cu uşurinţă, scopul agenţiei era să-ţi aprobe acel interviu, de pe urma căruia ei aveau de câştigat. După aceasta am plecat spre ambasada cu speranţa, de fapt nu cu speranţa, cu siguranţa că acel interviu e ca şi luat fiind încurajată de toţi cei care au trecut deja prin experienţa aceasta.

Elena: Cum au decurs lucrurile la ambasadă?

Alexandra: Până ajungi în faţa consulului e drum lung. După ce stai la o coadă infernală în faţa ambasadei, intri cu gândul că mai ai puţin şi scapi. Dar nu e aşa. Eşti controlat în genţi, buzunare apoi eşti invitat într-o alta cameră unde aştepţi…şi aştepţi…după care eşti chemat în altă cameră unde aştepţi din nou…şi aştepţi până te strigă ca să-ţi ia amprentele şi te trimit la o coadă. Eu credeam că voi fi poftită într-un birou, pe scaun unde voi răspunde întrebărilor unui om amabil. Nu e deloc aşa. E ca şi cum ai sta la coadă la un ghişeu din gara de nord pentru a-ţi lua bilet. La ambasada erau vreo 6 ghişee, unul lângă altul. Când mi-a venit rândul m-am dus în faţa ghişeului şi am zâmbit amabil- aşa am fost îndemnată să fac. Persoana din faţa mea nici nu m-a privit, a început să-mi verifice actele şi să-mi adreseze întrebări de genul: Care este facultatea pe care o urmezi? Ce post o să ocup când ajung în America? La un moment dat am fost întrebată dacă am aplicat la loteria vizelor. M-am blocat. Făcusem acest lucru la îndemnul fratelui meu. Am zis nu, în speranţa că o să scap dar n-a fost aşa. M-au întrebat numele părinţilor şi aşa au aflat că participasem la acea loterie. Fără să stea pe gânduri, fără să se uite în ochii mei mi-a dat dosarul împreună cu o foaie de hârtie tipizată cu regulile la participarii la un al doilea interviu şi mi-a spus că le pare rău dar sunt un posibil migrator. Motivul respingerii a fost banal. Toţi cei din încăpere participaseră la loteria vizelor, ăsta nu era un motiv de refuz.

Elena: Ce reprezintă de fapt loteria vizelor?

Alexandra: E un concurs. Un fel de 6/49. Completezi nişte formulare pe internet, pui poza ta din buletin şi poţi câştiga viza permanentă pentru America. Fără niciun interviu.

Elena: Cum s-a derulat cel de-al doilea interviu de la ambasadă?

Alexandra: M-am dus mult mai relaxată. Ştiam că şansele de a obţine viza erau de 1% dar îndemnată de fratele meu am incercat o dată. Aceleaşi cozi, aceiaşi studenţi emoţionaţi şi curioşi să afle ce se întâmplă în spatele uşilor. Am ajuns în faţa altui ghişeu, pentru că regulile lor spun că în cazul unui refuz următorul interviu o să-l ai cu alt consul decât cel care te-a respins. Nici cu acesta nu am avut noroc. Am fost respinsă tot din cauza loteriei vizelor. „Îmi cer scuze, posibil migrator” a spus consulul şi mi-a înmânat dosarul.

Elena: Crezi că e posibil să te fi respins din cauză cu fratele tău era deja în America?

Alexandra: Ei nu aveau cum să ştie că am pe cineva acolo. Am completat un formular unde eram întrebată dacă am rude în America. Nu am avut cum să spun adevărul pentru că fratele nu stătea legal în America la acea vreme şi şansele mele ca să primesc viza deveneau nule. Oricum dacă ar fi fost ăsta motivul respingerii mi-ar fi zis.

Elena: Faptul că erai la Universitatea Româno- Americană te-a ajutat cu ceva?

Alexandra: Nu. Toată lumea spune că te ajută dar nu e deloc aşa. Altfel stau lucrurile. Eşti norocos, eşti numai bun de plecat în America.

Elena: Câţi bani ai cheltuit pentru această experienţă?

Alexandra: Pe lângă banii pe care i-am dat lor, cam 620 de dolari am plătit şi taxa de la ambasada care anul trecut era de 131 de dolari. Eu am plătit-o de două ori pentru că am avut două interviuri. Mai cheltuieşti pe parcurs şi cu actele care îţi trebuie la dosar. Banii i-am recuperat apoape pe toţi, excepţia făcând-o taxa Sevis care e de 35 de dolari. Eu am făcut greşeala să-mi iau şi biletul înainte de a primi viza, acesta costând 775 Euro, destinaţia mea fiind Florida, Miami. Şi pe aceştia i-am recuperat în totalitate.

Elena: Ai mai încerca să pleci cu Work and Travel?

Alexandra: De încercat aş mai încerca, deşi acum o să fie şi mai greu. Sunt an terminal şi pe lângă asta mă aflu şi în baza lor de date cu cele două refuzuri de anul trecut. Sunt şanse minime să primesc viza.

Elena: Cum te-ai simţit după această experienţă?

Alexandra: Am fost dezamăgită, foarte dezamăgită. M-am dus plină de speranţe şi am ieşit de acolo cu nimic. M-am simţit mâhnită, furioasă, neputincioasă asupra unei decizii pe care un om a luat-o în funcţie de cum s-a trezit dimineaţa, în funcţie de ce i-a inspirat faţa mea. Măcar de ar fi avut un motiv bun ca să ma respingă. Nu cred că ei înţeleg ce fac atunci când refuză un student pe motive neîntemeiate. Şi cu ce drept îţi spulberă ei speranţele cand tu nu doreşti decât să câştigi nişte bani şi să  vizitezi America? Mi-a lăsat un gust amar, am simţit că sunt tratată cu superioritate pentru simplul fapt că sunt român, trăiesc într-o ţară care nu e vazută bine peste graniţe aşa că nu-mi rămâne decât să suport consecinţele. Ieşeam pe usile ambasadei şi în minte mi se derulau diverse filme. Ce-aş fi putut să zic ca să-mi fi dat viza. Cu ce am greşit? Reluam în minte tot interviul ce se desfăşurase şi nu reuşeam să-mi dau seama unde am greşit. Apoi mi-aş fi dorit să nu fi plecat capul în faţa lor şi să le fi zis vreo câteva, să le tai superioritatea cu care m-au tratat. Cu ce drept să hotărască ei plecarea mea? Apoi mi-am dat seama. Pe buletinul meu scrie cetăţean român, pe al lor american şi se vede treaba că asta le dă dreptul să te trateze ca pe ultimul om.

 

Ministerul de Externe si Ambasada Statelor Unite la Bucuresti au lansat in data de 7 aprilie 2010 campania de informare “VIZA PENTRU SUA”, un demers ce nu presupune costuri si vizeaza includerea Romaniei in programul Visa Waiver, ceea ce le-ar permite cetatenilor romani sa calatoreasca fara vize in SUA. Initiativa isi propune, de asemenea, sa explice de ce un candidat care a fost respins are nevoie sa isi imbunatateasca dosarul de viza inainte de a-l depune din nou.

Read the rest of this entry »