Dacă ai avea 19 ani, tu ce ai face? Un lucru interesant l-a „produs” Peter Beagle exact la acestă vârstă. Romanul lui de debut este o carte pe care toţi ar trebui să o citim. Vorbeşte despre iubire, spirite, prietenii supranaturale, dar mai ales despre moarte. Dar nu aşa cum v-aţi aştepta să o facă.
Ce ai face dacă te-ai trezi într-un cimitir? Eşti un privitor fără trup. Pe lângă tine se perindă fantome, unele vesele, altele deprimate. Împarţi un loc cu un bătrânel drăguţ, viu, spre deosebire de restul locatarilor. Vezi un corb conştiincios care aduce mereu mâncare şi fantomele se dizolvă. Timpul este ireal, spaţiul se contractă într-o ameţitoare imensitate.
Nu este vorba despre un scriitor suprarealist. Este vorba despre Peter Beagle şi romanul său „Un loc plăcut şi numai al lor”. Autorul a scris textul la vârsta de doar 19 ani.
Acest volum face parte din curentul numit realismul magic, autorul fiind un precursor al lui Gabriel Garcia Marquez. Cartea este scrisă pentru toate vârstele. Cititorii tineri se vor bucura de umorul magic, iar adulţii ar putea experimenta simplitatea vieţii cu bucuriile ei. Paradoxal, această atmosferă optimistă este concepută într-un cimitir.
În prim plan apare Jonathan Rebeck, un farmacist ratat care acum 19 ani a pierdut totul. Acesta locuieşte într-un cimitir din Bronx. Pierdut de societate, nu îşi doreşte să mai plece de acolo sau mai bine zis îi este frică de ce va găsi în afara cimitirului. Eroul trăieşte izolat, compania sa fiind un corb care îi aduce mâncare. Bătrânul poate vorbi cu morţii, singurii care ştiu de el, dar aceştia uită după un timp totul. Ce va face el când în joc apare o altă fiinţă vie, o femeie căreia îi place să-şi petreacă timpul vizitându-şi rudele decedate?
Textul este până la urmă o introspecţie în diferitele feluri de manifestare a vieţii: viaţa după moarte şi viaţa înainte de moarte. Interesul cititorului va fi cu siguranţă atras de momente ca: descrierea vieţii de zi cu zi a unui bătrânel ce locuieşte în cimitir, portretul unui paznic de locuri de veci sau romanţa fragilă dintre două fantome.
Dovedind un simţ foarte puternic al concretului, Peter Beagle reuşeşte să păcălească cititorul că tot ceea ce se întâmplă este real. Personajele care vor lua viaţă în imaginarul cititorului, corbul vorbitor, morţii fantomatici, nu sunt creaţii fantastice, ci acte inerente realului. Umorul uneori ironic, descrierile interesante, alături de dialogul simplu şi la obiect, conduc la o lectură liniară, plăcută.
„Oamenii spun că lumea e condusă de materialişti şi de maşini. Totuşi nu-i chiar aşa. Oricum, nu New York-ul. Un oraş care are grijă să fie o toaletă într-un cimitir e un oraş de poeţi.”
Cele aproape 300 de pagini ale cărţii pot fi partenerul perfect pentru o călătorie mai lungă sau „digestivul” cel mai bun pentru a scăpa de grijile zilnice.
Cartea s-a bucurat imediat după lansarea din anul 1960 de o serie de reacţii interesante în presă. În ziarul „The New York Times” au fost publicate două articole, unul de către Orville Prescott în ediţia din 23 Mai, iar altul de către Edmund Fuller la 5 Iunie 1960.
Prescott a vorbit despre roman ca fiind „considerabil de şarmant şi cu multă persepctivă”, o lucrare „originală […] combinaţie între melancolie nostalgică şi umor tăios”. Pe de altă parte, Prescott a obiectat că scriitorul „nu merge destul de departe” în fantezia pe care o propune.
Celălalt autor de editoriale, Fuller, vorbea despre carte ca „un debut uimitor din mai multe puncte de vedere”, înzestrat cu „inteligenţă, şarm şi individualitate – totul cu un stil semnătură evident încă de la primul roman”.
Vlad Babenco
Culturecocktail 