culturecocktail

Posts Tagged ‘hidden’

These New Puritans – Hidden (XL Recordings, 2010)

In Muzică on April 12, 2010 at 8:27 pm

Teoria spune clar că orice artist este indreptăţit să adauge noi straturi muzicii sale, să schimbe direcţia muzicală, să se joace cu idei, concepte şi structuri. Practica arată că orice formaţie (cel puţin) bună face acest lucru. The Horrors au îndrăznit să îşi schimbe stilul muzical cu Primary Colours, iar publicul (şi mai ales criticii) a fost şocant în cel mai bun mod posibil. Nici un an mai târziu, avem parte de o altă astfel de lovitură. (text de Ana Dinescu)

Cu un al doilea album extrem de îndrăzneţ, englezii renunţă la a mai face doar muzică.

Cei ce au auzit măcar o frântură din “Beat Pyramid”, debutul din 2008 al These New Puritans, ştiu ce pasiuni (uşor bolnăvicioase) au cei patru băieţi (în fine, cei trei băieţi şi o domnişoară). Trei la număr, mai exact: repetiţii maniacale care aduc a The Fall şi Mark E. Smith, folosirea pe alocuri a limbii franceze pentru un plus de snobism şi chitarele care sunt veşnic în război cu restul instrumentelor (cum le plăcea băieţilor de la Gang Of Four).

Nemulţumiţi cu a fi doar cei mai ciudaţi dintre revitaliştii post-punk, englezii de la These New Puritans s-au hotărât să le ia locul unor Animal Collective şi să se bage pe tot domeniul muzicii alternative. Astfel, albumul secund,“Hidden”, împrumută cu o inconştienţă demnă de orice artist neconvenţional elemente din operă, operetă, muzică clasică şi lumea ce îi înconjoară pe domnii despre care vorbim. Ba mai mult, These New Puritans au o nouă pasiune: valul nemţesc de industrial de la sfârşitul anilor ’70 (cu Kraftwerk în frunte). Sunete nespecifice muzicii sunt adăugate doar pentru a o îmbogăţi şi pentru a reaminti că orice aspect al lumii reale influenţează arta. Nu că cei patru ar fi renunţat vreun moment la vechile pasiuni când au înregistrat acest proiect muzical.

Pentru că “album” nu e termenul cel mai fericit sau indicat cand vine vorba de “Hidden”. “Proiect muzical” da, pentru că “Hidden” este de fapt o experienţa senzoriala, un moment din istoria muzicii moderne care te îndeamnaă să îţi foloseşti imaginaţia pentru a-l înţelege complet şi îţi ascuti simţurile. Prin intro-ul “Time Xone” se conturează perfect această idee: o mare de calm al cărui scop e să te scoată din amorţeală. Trebuie să fii extrem de atent ca să înţelegi ce se întămplă. Şi astfel, These New Puritans îşi încep atacul. Alegerea făcută pentru primul single poate nu e evidentă. “We Want War” pare prea lung intr-o lume care cere ca totul să fie scurt şi la obiect. Are şapte minute şi două părţi. Prima, ameniţătoare, îţi dă impresia că eşti în mijlocul câmpului de luptă, într-un război dat între natură şi umanitate. A doua, aparent calmă, se foloseşte de coruri de copii pentru a spori neliniştea cauzată de prima parte.

În fapt, “Hidden” e la fel de schizoid ca melodia de promovare. Pe “Three Thousand”, vocalul Jack Barnett se joacă cu cuvinte vorbite care par a fi frânte de chitarele ameţitoare. Iar apoi, te aruncă într-o cu totul alta lume: “Hologram” şi altă mare de calm, cu al său pian delicat. “Attack Music” este, probabil, legătura dintre “Beat Pyramid” şi “Hidden”. De la primul acord, de la prima bătaie de toba, ţi se dezvăluie o formaţie paranoică şi manicală, aceaşi care a scris acum doi ani “C16±”. Dacă pe atunci, paranoia se datora unei anumite impresii că “we were right”, acum războiul la care iau parte îi face să piardă contactul cu lumea reală. Fiecare repetiţie a refrenului “It was September, this is attack music” ne aminteşte de acest lucru.

Paranoia creşte, These New Puritans se folosesc cu şi mai multă neruşinare de repetiţii şi elemente care aduc a luptă: cuvântul “fire” spus de prea multe ori şi basul încordat de pe “Fire-Power”, tobele grele din “Orion”, toate trei te sufocă. Şi fix când nu mai ai aer, vine “Canticle”: un flaut simplu pentru un minut, un fel de respiro dintre două bătălii. Lupta decisivă se dă pe “Drum Courts – Where Corals Lie”. Tobele mecanice, versurile şoptiţe, corul care pare a fi murmurul din răndul oastei, clapele reci care îngheaţă sângele în venă te aruncă în mijlocul câmpului de luptă.

Războiul mai are puţin şi se termină, “White Chords” pare ciudat de calmă: deşi tobele sunt la fel de dure, faptul că Jack Barnett cântă (lucru rar la These New Puritans) pare a avea un efect liniştitor. Poate noi am câştigat războiul. Dar băieţii mai au o pasiune ciudată: ciclicitatea lucrurilor. La fel ca intro-ul si outro-ul de pe “Beat Pyramid” (…ice I Will Say This Twice” si “I Will Say This Tw…”), “Time Xone” şi melodia de sfârşit, “5”, se leagă. Este clar, războiul nu s-a încheiat, nici nu are cum. Cei ce au fost atenţi, ştiu asta de la “Attack Music”: “No longer human, you are a weapon”.

În timp ce intri din nou în lumea These New Puritans, ai parte de o epifanie. Fiecare pian delicat, fiecare vers şoptit, fiecare acord de bass şi fiecare accent pus acolo unde poate pentru noi nu era evident cere cu disperare ca acest proiect ambiţios să fie pus în scena, doar pentru a i se sublinia complexitatea şi frumuseţea. Iar decorul nu poate fi decât unul apocaliptic.

Advertisements